…studenți și profesori ai secției de Filologie Clasică s-au întâlnit on site și on line, după cum spune vocabularul pandemic, în grădina Casei Universitarilor, ca să vorbească, să se cunoască ori să-și zâmbească, așa cum se‑întâmplă mereu, pretutindeni, la început de an școlar.

Normalitatea covidiană a depărtat scaunele, a acoperit fețele, a ascuns mâinile în buzunare, ca nu cumva să se întindă fără voie într-un salut prietenos. Și tot ea pe unii i-a ținut acasă, dar le-a adus, virtual, chipurile și vocile printre noi. N-au fost discursuri, fiindcă nimeni n-a bănuit că va fi invitat să vorbească; emoția însă a trecut din mână în mână, odată cu microfonul transformat ghiduș în ștafetă, iar vocile s‑au împletit cu țipătul ambulanțelor și pălăvrăgeala ciorilor din înalt (neinspirată paralela, dar asta aude sunetistul de ocazie când revede filmul evenimentelor și încearcă să deslușească vocea de zgomot). Mai abitir decât glasurile au vorbit însă gesturile, fapt care face și slova noastră palidă, înaintea imaginii…